Ce se ascunde in creierul adolescentilor?

Problema cu adolescenţa este că tinerii se simt nevoiţi să „funcţioneze” în trei dimensiuni: trecut, prezent şi viitor. În mod conştient şi inconştient, adolescenţii sunt încă prinşi în problemele copilăriei, mai ales în cele legate de relaţia cu părinţii şi de mediu. În acelaşi timp, ei încearcă să îşi dea seama la ce anume să se aştepte de la viitor. Apoi, trebuie urmată şi cea de-a treia direcţie: preocuparea legată de prezent. Unde se află ei acum şi ce anume se întâmplă cu mintea şi corpul lor, de unde vin toate aceste schimbări la care sunt supuşi.

În condiţiile în care mintea adolescentului este năucită de aceste dileme, nu ar trebui să ne mire de haosul pe care îl provoacă şi în care pare să se descurce atât de prost. În ultimul deceniu, oamenii de ştiinţă s-au străduit să afle ce anume declanşează comportamentul straniu şi dezordonat al adolescenţilor şi de ce aceştia pot deveni atât de vulnerabili şi uşor de ispitit.

La vârsta de 12 ani, creierul unui copil este dezvoltat complet. Orice părinte ştia deja că, pe lângă faptul că în perioada adolescenţei creierul este departe de maturitate, atât materia cenuşie, cât şi cea albă suferă modificări chiar şi după această etapă a vieţii.

De-a lungul ultimului deceniu, oamenii de ştiinţă au fost surprinşi de faptul că, de-a lungul copilăriei, creierul se dezvoltă foarte puţin. Cu toate acestea, la vârsta de 6 ani, creierul unui copil are 90- 95% din dimensiunile unui creier matur.

De fapt, noi ne naştem cu întreaga artilerie de neuroni pe care o vom avea în viaţă, iar acest număr este cu mult mai mic decât cel pe care îl deţinem cât stăm în viaţa intrauterină. Oamenii deţin densitatea maximă de celule cerebrale între a treia şi a şasea lună de viaţă intrauterină. În ultima lună dinainte de naştere, celulele din creier, care nu ne mai sunt necesare, mor. De la această ipoteză, mulţi neurochirurgi au concluzionat că autismul apare atunci când, înainte de naşterea individului, nu sunt eliminate destule celule inutile din creier.

Mai mult,de-a lungul vieţii unui individ mai există un val de creştere şi apoi descreştere bruscă, doar că de data aceasta nu mai este vorba de numărul de celule cerebrale, ci de conexiuni sau sinapse. Această a doua etapă are loc în timpul adolescenţei şi ea poate afecta unele dintre cele mai înalte funcţii mintale.

Când un copil are între 6 şi 12 ani, neuronii săi cresc mult formând zeci de conexiuni între ei şi dând naştere unor noi căi neuronale. Toate aceste formaţiuni, care de fapt alcătuiesc materia cenuşie, ating cota maximă la vârste diferite în funcţie de sexul copilului: la fete, fenomenul se produce în jurul vârstei de 11 ani, pe când la băieţi, abia la 12 ani şi jumătate. După această perioadă, materia cenuşie începe să descrească cu o rată de 0,7 procente pe an, până în jurul vârstei de 20 de ani. În acelaşi timp, materia albă (alcătuită din teci de mielină care învelesc axiomii pentru o mai bună transmitere a semnalelor nervoase) se îngroaşă. An de an (uneori chiar până la vârsta de 40 de ani), tecile de mielină se îngroaşă într-un mod asemănător cu inelele copacilor.

Aceste două procese explică de ce în adolescenţă putem spune că avem mai puţine conexiuni în creier, dar care sunt mult mai rapide. Cu timpul, creierul devine o maşină mai eficientă, dar acest lucru cere sacrificii: începe să îşi piardă o parte din potenţial în avantajul procesului de învăţare şi a capacităţii de a-şi reveni în urma traumelor.

O altă constatare importantă a oamenilor de ştiinţă a fost aceea că procesul de dezvoltare a creierului începe, în general, din partea posterioară spre cea anterioară. Adică, primele regiuni din creier care se dezvoltă în urma procesului de creştere şi descreştere a sinapselor sunt localizate în partea din spate a creierului. Aceste zone mediază direct contactul individului cu mediul prin controlarea funcţiilor senzoriale precum vederea, auzul, atingerea şi orientarea în spaţiu. Următoarele zone care se dezvoltă sunt cele care coordonează funcţiile dezvoltate anterior precum zona din creier care ne ajută să găsim întrerupătorul din dormitor chiar dacă este mijlocul nopţii. Ultima parte din creier care se dezvoltă este cortexul perifrontal care găzduieşte aşa-numitele funcţii executive, de pildă capacitatea de a ne organiza gândurile, de a seta priorităţile, de a suprima impulsuri sau a măsura consecinţele unui fapt. Cu alte cuvinte, ultima partea din creier care se dezvoltă este cea care ne ajută în luarea deciziilor.

Asadar, adolescenţa poate poate fi văzută drept o perioadă minunată din viaţă, dar ea poate fi interpretată şi drept o etapă de tortură, atât pentru cai care trec prin ea, cât şi pentru părinţi.