Portret de scriitor – Cristina Preda

Într-o călduroasă zi de primăvară, mai exact pe data de 2 martie 1996, Dumnezeu i-a pus la piept mamei un mărțișor ceva mai măricel, și anume, o fetiță care avea să se numească Preda Cristina Beatrice.
Crescând într-un mediu armonios, departe de certuri și neînțelegeri, pot mărturisi cu mâna pe inimă că sunt un copil norocos, răsfățat de îngeri.
Nu am dus lipsă de afecțiune, jocuri, povești la ceas de seară, și probabil de acolo izvorăște și pasiunea incomensurabilă pentru literatură, care astăzi, mă reprezintă.
Călătoria în tainele scrisului pe care o parcurg de ceva timp îmi părea la început o banală drumeție care se va sfârși odată cu apusul celei dintâi raze de soare. Nu îmi închipuiam că mi se va așterne în fața ochilor o potecă presărată cu oameni inimoși, dorințe împlinite, și locuri nemaipomenite.
Am zugrăvit prima poveste când eram în clasa a treia, împinsă de o ambiție justificată de a-mi mulțumi învățătoarea. Îmi amintesc perfect cum așezam cu patos cuvintele pe hârtie, și respectivul caiet s-a umplut într-o clipită, dându-mi de știre că sunt obligată să închei.
Am continuat să scriu povești scurte cu pilde, însă, de această dată, fără un scop bine definit, ci pentru mine, pentru sufletul meu. Atunci a fost momentul în care am realizat că este plăcere pură, și că asta vreau să fac mai departe.
Întâia „publicare”a poveștilor a fost la panoul școlii, unde m-am bucurat să pot împărtăși elevilor gândurile mele răsărite din inocență.
Cu toate acestea, inima îmi spunea că trebuie să lupt și să îmi doresc mai mult pentru pasiunea mea. Așa că, am cugetat și am contactat-o pe Marie Jeanne, care deținea pe atunci un site numit Chitzchitz, o căsuță a poveștilor, care mi-a oferit satisfacții uriașe. În perioada propriu-zisă, am cunoscut persoane cu aceeași îndeletnicire, poveștile au fost înregistrate și difuzate pe postul de radio pentru copii Itsy Bitsy, și de asemenea, prezentate într-o emisiune televizată.
O surpriză minunată avea să vină și din partea mamei, și anume, apariția uneia dintre poveștile mele dragi „Tainele pădurii” în revista pentru adolescenți Bratz, dobândind totodată primul premiu, o broșă pe care o păstrez și în prezent cu mare băgare de seamă în cutiuță.
Pe nepusă masă au fost lansate și cele două cărți, „Aventurile lui Tăpățel și prietenii lui jucăuși” și „Jurnalul Creionului Tapat”, la care în trecut nu îmi permiteam nici să visez. Cu prilejul celei din urmă ocazii, am fost invitată în cadrul emisiunii Kids Radio, acolo unde am fost primită cu căldură de prichindeii dornici să îmi cunoască personajele.
Dar, după cum bine știm, nu există cale fără bolovani, nici cer fără ploaie. Astfel că, după vâlva creată în jurul celor două lansări, nimeni nu mai voia să citească sau să audă povești. Continuam să scriu, dar oamenii parcă nu mai aveau urechi să asculte, toate ușile mi se închideau în nas fără milă.
Au existat momente în care voiam să renunț, să las totul baltă, și să mă complac în cotidian. Nu de puține ori mi-am cufundat capul în pernă cu tristețe, regretând faptul că nu îi pot duce pe Ursulețul Scorțișoară sau pe Steluța Modestă mai aproape de copii, acolo unde le este locul.
În mod cert, credința, susținerea apropiaților și iubirea pentru povești m-au scos din impas, și m-au făcut să privesc lucrurile cu ochi mai optimiști.

cristina preda
Nici minunea nu a întârziat să se arate. În urma unui mail expediat de mama, în care exprima dorința mea arzătoare de-a citi oamenilor povești, am primit un răspuns pozitiv.
Așa începe longeviva poveste cu Asociația „Iarba verde de acasă”. Aici am cunoscut oameni aparte, care m-au încurajat și dojenit, deopotrivă. Sorin, Laura și Valentina au adus această lume fermecată a poveștilor în fiecare sâmbătă, la „Atelierul de Poveste” găzduit de Ceainăria Serendipity.
În decembrie 2011, a văzut lumina tiparului cea de-a treia carte intitulată „Puterea Prieteniei”, în cadrul evenimentului organizat de AvocatNet, „Crăciun cu Prietenii”, și tot atunci, m-am bucurat de punerea în scenă a poveștii “Fulgul de nea, Bufoneț”, câștigătoare a „Concursului Național de Creație Literară-Ion Creangă” sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
În prezent, particip cu voioșie la întâlnirile cu elevii de la Biblioteca Metropolitană, iar de fiecare dată rămân plăcut surprinsă de deschiderea lor, și de bunătatea cu care mă întâmpină. Râsetele lor cristaline sunt o răsplată neprețuită pentru mine, și mă consider bogată în zâmbete largi.
Sunt pe punctul de-a lansa cea de-a patra carte de povești „Șueta anotimpurilor” și prima carte de colorat „Cățelușul de pluș, Zbug”, am câteva proiecte în derulare, și nu pot decât să sper că Dumnezeu îmi va dărui inspirație și putere pentru a le duce la bun sfârșit.
De-a lungul timpului, viața mi-a dat de înțeles că are și suișuri și coborâșuri, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm răpuși de prima rafală de vânt. Nu atunci când avem o lume întreagă de explorat. Credința și voința zdrobesc limitele, pe care de cele mai multe ori, noi ni le impunem, fără a ști cu exactitate de ce suntem capabili.